17 ani de la sfertul istoric de Cupa UEFA dintre Steaua și Rapid! Un singur fotbalist mai joacă și acum, iar giuleștenii au puterea să glumească: „Tocmai ce am închis telefonul cu el! Dacă o băga în poartă…” | EXCLUSIV

17 ani de la sfertul istoric de Cupa UEFA dintre Steaua și Rapid! Un singur fotbalist mai joacă și acum, iar giuleștenii au puterea să glumească: „Tocmai ce am închis telefonul cu el! Dacă o băga în poartă...” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Au trecut nu mai puțin de 17 ani de la returul de neuitat dintre Steaua și Rapid! Pe 6 aprilie 2006, roș-albaștrii reușeau să ajungă în semifinalele Cupei UEFA, acolo unde au pierdut dramatic dubla cu Middlesbrough. Un singur fotbalist care a fost pe teren în meciul retur mai este acum în activitate: Marius Constantin a ajuns la 38 de ani și joacă la FC Argeș.

17 ani de la returul istoric dintre Steaua și Rapid, din Cupa UEFA: „Trei reprize din patru au fost ale noastre!”

Sezonul 2005-2006 a fost unul memorabil pentru fotbalul românesc! Steaua și Rapid au ajuns să se întâlnească în sferturile Cupei UEFA.

După 1-1 în turul jucat pe vechiul stadion din Giulești (goluri înscrise de Nicoliță, respectiv Moldovan), meci transmis de Antena 1, calificarea a rămas deschisă.

Într-o atmosferă de zile mari făcută de ambele galerii, roș-albaștrii au mers mai departe, având în vedere că s-a ținut cont de regula golului înscris în deplasare. În meciul de pe fostul stadion „Național” scorul a fost 0-0.

La fix 17 ani distanță de la returul jucat cu 50.000 de oameni în tribune și transmis în direct de Realitatea TV, Vali Bădoi este de părere că Rapid a fost echipa mai bună în dubla cu formația antrenată de Cosmin Olăroiu.

„17 ani de la acel meci? Nu pot să cred! Cum să nu regret și acum? Trei reprize din patru au fost ale noastre. După regula de acum, mergeam în prelungiri. Ne-au surprins la început de meci în Giulești, asta a fost să fie. Atunci, șansa a făcut diferența. Buga a avut o ocazie imensă în tur și țin minte că la retur săracul Neșu a scos de pe linia porții. A fost ocazia lui Emil Dică… tocmai am închis telefonul cu el și nu mi-am amintit să-i spun. Dacă o băga în poartă (n.n. râde)…, a spus Vali Bădoi, pentru ProSport.

Ce au făcut rapidiștii după returul de coșmar cu Steaua: „Am fost la un restaurant, dar n-am avut niciun chef!”

Vali Bădoi ne-a mărturisit ce au făcut jucătorii lui Răzvan Lucescu la finalul unui retur în care supărarea a fost una imensă, mai ales că Rapid n-a pierdut vreun meci în dubla manșă.

„A fost supărare mare, eram foarte triști, mai ales că noi am avut o grupă mai grea decât a lor, am scos Hertha, la care juca Boateng, apoi Hamburg, cu Van der Vaart, Van Buyten, Barbarez. Țin minte că am fost la un restaurant cu toții după meciul cu Steaua, dar nu am avut niciun chef. Am stat puțin pe acolo și am plecat apoi acasă”, și-a adus aminte fostul jucător al Rapidului.

„Ne mai întâlnim și acum, mai vorbim la telefon, mai ținem legătura pe Facebook, tocmai am fost și la un meci de old-boys”, a completat Bădoi.

Marius Constantin, singurul fotbalist din returul Steaua – Rapid care nu s-a retras

Marius Constantin este singurul fotbalist care a jucat în returul dintre Steaua și Rapid și se află încă în activitate.

Ajuns la vârsta de 38 de ani, fundașul este legitimat acum la FC Argeș, iar în urmă cu 17 ani era un om de bază pentru Rapid, dovadă că a fost integralist în formula gândită de Răzvan Lucescu.

Aflat pe teren în dubla cu Rapid, Nicolae Dică încearcă să o salveze de la retrogradare pe CS Mioveni, Daniel Oprița se pregătește de derby-ul CSA Steaua – Dinamo, Dani Coman este deja un conducător experimentat, la fel ca Daniel Niculae, ajuns președintele clubului care sărbătorește centenarul în acest an.

Marius Constantin, în duel cu Sorin Ghionea, în meciul retur dintre Steaua și Rapid

Echipele din returul Steaua – Rapid, jucat acum 17 ani:

  • Steaua: Carlos – Marin (Lovin 78’), Goian, Ghionea, Ogăraru – Paraschiv, Rădoi, Dică – Oprița (Neșu 67’), Andrei Cristea (Bălan 90’), Nicoliță.
  • Rapid: Coman – Rada, Maftei (cpt), M. Constantin – Stancu (E. Dică 64’), Grigore, Stancu, Bădoi – Buga (Vasilache 76’), V. Moldovan (Burdujan 70’), D. Niculae.

Traseul Rapidului în Cupa UEFA, 2005-2006

Turul I preliminar

Sant Julia (Andorra) – Rapid 0-5 D. Niculae 10, 34, 66, Felix 62 (aut.), Vasilache 76)

Rapid – Sant Julia (Andorra)  5-0 Buga 1, 14, 20, 29, Măldărăşanu 80

Turul II preliminar

Rapid – Vardar (Macedonia) 3-0 D. Niculae 44, 50, Măldărăşanu 67

Vardar (Macedonia) – Rapid 1-1 Naumov 40 / Vasilache 59

Turul I

Feyenoord (Olanda) – Rapid 1-1 Kuyt 40 / Vasilache 74 (pen.)

Rapid – Feyenoord (Olanda) 1-0 Buga 12

Grupele Cupei UEFA

Rapid – Rennes (Franţa) 2-0 D. Niculae 42, Buga 67

Şahtior (Ucraina) – Rapid 0-1 Măldărăşanu 87

Rapid – PAOK Salonic (Grecia) 1-0 Măldărăşanu 45+2

Stuttgart (Germania) – Rapid 2-1 Gomez 20, 37 / Burdujan 80

16-imile Cupei UEFA:

Hertha Berlin (Germania) – Rapid 0-1 V. Negru 68 (pen.)

Rapid – Hertha Berlin (Germania) 2-0 D. Niculae 50, Buga 79 16-imi

Optimile Cupei UEFA:

Rapid – Hamburg (Germania) 2-0 D. Niculae 45+2, Buga 88

Hamburg (Germania) – Rapid 3-1 Lauth 24, Barbarez 36, Van der Vaart 62 / Buga 51

Sferturile Cupei UEFA:

Rapid – Steaua 1-1 V. Moldovan 50 / Nicoliţă 5

Steaua – Rapid 0-0

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×